România caraghioșilor

„Hai România!”

E frământată rău de tot România. Dă-i încolo, dă-i încoace. Parcă ar fi un aluat luat la pumni de gospodine care nu știu ce vor să facă dar vor să arate că sunt harnice. Din când în când, aluatul este presărat cu: agitație mare, gândire puțină și multă bădărănie.

„Trăiască tribunalul infractorilor!”

Statul de drept se clatină. Și nu pentru că a băut o sămăhoancă puturoasă ci, pentru că, politicienii puterii aflați pe cai mari se dau în stambă zilnic. Mai marii țării se simt încurcați de legile justiției care le restrâng libertatea de a fura cât vor, cum vor și când vor. Imunitate totală pe perioadă nedeterminată să fie, că de furat se găsește! Bineînțeles, politicienii vor să fie la cașcaval și nu la bulău care-i îngrozește.

„Cine e la putere are dreptul să fure că doar a câștigat alegerile.”

Aceasta e fraza preferată a unor jurnaliști, inițial câini de pază ai democrației care trebuiau să apere societatea civilă. Politicienii le-au dat acestora niște oscioare dulci de ros și i-au transformat în javre turbate de serviciu ale puterii care latră, aleargă și mușcă poporul.

„Hoția salvează România!”

Așa cântă și dansează de bucurie că țara e jefuită artiști veseli și zglobii, iubiți de popor ca și răposatul dictator, îmbrăcați în costume populare ca să arate că sunt patrioți. Dar ce mai contează dacă își primesc tainul de la politicienii corupți.

„Jos statul paralel!”

Așa urlă la himere politicienii bolșevici după ce și-au dat jos propriul guvern în urlete de mare victorie. Fac și un miting, uitând că sunt la „putere” și deci, neavând de ce, urlă că vor „puterea”. Când ai „puterea” trebuie să „guvernezi” nu să „protestezi”.

Da, e adevărat că ciuma roșie e paralelă cu guvernarea: bolnavii mor în spitale din cauza lipsei de medicamente și a mizeriei; în învățământ violențele și abandonul școlar au înflorit; prețurile cresc vertiginos; leul se prăbușește; partenerii strategici ai României sunt puși la zid; infrastructura e la pământ; românii pleacă pe capete din țară; evaziunea fiscală a companiilor a întrecut orice imaginație etc.

„Bolșevicii susțin monarhia!”

Bolșevicii atei, au descoperit că sunt credincioși, iar acum, constată brusc că sunt și monarhiști. După ce ani de zile au batjocorit casa regală în fel și chip, bolșevicii îl plâng pe rege. Decența a murit, dar la ce te poți aștepta din partea unor bădărani.

Pregătiri mari de miting fac bolșevicii:

- întocmesc liste cu persoanele care trebuie aduse la manifestație: slugoii de serviciu, puturoșii, profitorii, activiștii de partid, șantajabilii și idioții;

- fac chetă pentru transport, mici și bere;

- scriu lozinci „deștepte”: „Hoții strigă hoții!” și „Hoții susțin hoții!”;

- au compus și un cântec special: „Hai la lupta cea mare/ Puturoși, profitori și infractori să ne unim/ Și mafioților din țară cu sârg să le slujim!”

„Paralizia înalță România!”

Mulți membri ai partidului roșu privesc nedumeriți și pasivi spectacolul social grotesc oferit de un grup infracțional care a preluat conducerea. Deși nu au nimic în comun cu infractorii, din lașitate și ipocrizie nu vor să intervină în nici un fel pentru a ieși din această situație. Uită că dacă stau în aceeași cadă cu infractorii și mitocanii se vor împuți de nelegiuirile lor. Nu vor să se delimiteze și să-i dea afară din partid pe netrebnici. Le place noroiul social și „porceala” generalizată. Adio, responsabilitate și bun simț!

„Parlamentul este inima şi mintea națiunii!”

Ne explica președintele Senatului că „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala şi armata, dar rămâne vie și trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament!” Adică, 450 de oameni sunt totul, iar 20 de milioane de oameni sunt nimic! Ce neghiobie!

Tupeul a atins cote maxime. Șefii partidelor aflați la guvernare amenință că dacă nu vor fi lăsați să fure vor scoate România din N.A.T.O. și U.E. Iar cum lingușelile la adresa răsăritenilor se înmulțesc, n-ar fi de mirare ca într-o noapte, ca niște trădători autentici, politicienii aflați la putere să declare România gubernie rusească. Adică, Parlamentul poate face ce vrea chiar dacă nu mai reprezintă pe nimeni!

România nu poate trăi din lozinci.

Iubirea de țară presupune și sacrificii, nu numai privilegii.

Dar cum să le explici asta unor trădători?

România tricoloră

De ziua ei, pe 1 decembrie, România se îmbracă în straie tricolore, sărbătorind Marea Unire cu inima îndurerată din cauza sfâșierilor teritoriale și dezbinării populației.

România a fost fărâmițată de-a lungul vremurilor de prădătorii lacomi care și-au tot înfipt colții în prada bogată. Acum, arată ca un vitraliu neterminat, având bucățelele de sticlă desprinse unele față de altele.

De fiecare dată, pe 1 decembrie, România așteaptă cu speranță ca o mână providențială nevăzută să-i reconstituie chipul frumos de altădată.

Și de fiecare dată, speranțele ei se dovedesc a fi deșarte. Nici nu mai știe dacă mai are rost să spere și să aștepte ceva ce pare nerealizabil.

România a fost dezbinată de-a lungul vremurilor de poporul care nu are simțul identității.

Acum, poporul se comportă ca niște populații aflate în competiție existențială unele față de altele și care s-au refugiat pe unde au apucat.

De fiecare dată, pe 1 decembrie, România așteaptă cu sufletul la gură ca românii să se deștepte și să-și croiască un destin ca mare popor.

Și de fiecare dată, speranțele ei se dovedesc a fi înșelate. Nici nu mai știe dacă să mai aibă încredere în promisiunile românilor.

România se află la răscruce. Nu știe cum și-ar putea continua mersul greoi prin istorie. Puterile par să o părăsească pe zi ce trece. E tot mai obosită și îngândurată. Purtând povara unui destin potrivnic, răsuflă tot mai greu și inima-i bate din ce în ce mai tare. Privirea-i este încețoșată, mâinile-i tremură nesigur, dar realizează că tot ceea ce i se întâmplă este o mare încercare. E încercarea vieții ei atât de chinuite. Știe că trebuie să treacă de acest prag, să intre pe ușa încrederii de sine pentru a-și împlini destinul.

România s-a oprit din drum să vadă cu cine poate continua. Își privește critic românii să vadă dacă sunt ai ei sau nu. Și vede multe. Poate prea multe. Dar, a lăsat emoțiile de-o parte și își numără fii și fiicele. Caută prin fiecare colț al ei, caută și peste hotare. Nimeni nu scapă necercetat.

Vântul suflă ușor, vrând parcă să aline rănile României. Măcar atâta mângâiere să aibă și ea. Privirea-i devine sclipitoare și ageră. Vede acum și cele bune și cele rele. Îi vede și pe cei vrednici și pe cei potrivnici. Vălurile iluziei, înșelătoriei și prefăcătoriei au căzut.

Își vede toți românii la propria-i sărbătoare. Sunt împărțiți deja: populațiile și poporul.

Populațiile acționează doar în interesul lor, nemaiavând o identitate națională și nepăsându-le de România: dregătorii cei înalți înnegriți de faptele nedemne; formaliștii în costume orbiți de mândrie; paraziții nesătui dependenți de chiolhanuri; șmecherașii autodeclarați descurcăreți; neaveniții cocoțați pe funcții cu ajutorul pilelor, cunoștințelor și relațiilor; autosuficienții care își văd doar interesul lor; indiferenții care acționează ca și cum n-ar mai avea țară; infractorii care dau lecții de viață; trădătorii care se mândresc cu distrugerea țării.

Poporul își iubește patria și se străduiește să acționeze în interesul României: are obiective mărețe; respectă normele sociale; dă dovadă de civism; se implică în viața socială; contribuie la dezvoltarea comunității; dorește o țară modernă.

După ce i-a trecut în revistă pe toți, România surâde. E pentru prima dată după mulți ani. Și-a dat seama că nu este singură. Mai are fii și fiice. Nu mulți ce-i drept, dar, cel puțin, nu este singură. Acum își poate continua drumul. Are pentru cine și are pentru ce.

La mulți ani, România!

România extremelor

După 1989, în România, puterea politică, financiară și economică a fost preluată de un grup neomogen, un amalgam de: nomenclaturiști, securiști, turnători, bolșevici și infractori.

Acest grup (denumit în cercurile foarte restrânse M2) condus de un președinte „emanat” își propusese două mari obiective:

-implementarea „Planului M” (trecerea averii din proprietatea statului român în proprietatea membrilor grupului prin orice mijloace; ceea ce nu putea fi acaparat era dat pe sume derizorii așa-zișilor investitori străini sau distrus);

-crearea unei alianțe speciale cu U.R.S.S.

Primul obiectiv a fost îndeplinit cu mare succes.

Al doilea obiectiv a fost împiedicat de evenimentele care au dus la destrămarea U.R.S.S.

Degringolada din spațiul sovietic a forțat grupul M2 să se orienteze spre Occident, dar nu de dragul doctrinelor democratice, ci pentru a-și crea noi oportunități de afaceri.

Noua orientare presupunea însă și mimarea unei „democrații originale” care să păcălească occidentalii pe parcursul îndelungatelor negocieri.

Desigur, aceste lucruri nu puteau fi împărtășite cu toată lumea, așa încât doar câțiva au fost informați în legătură cu ceea ce avea să fie realizat.

Ușor, ușor, marele partid unic avea să fie fracturat, în mod intenționat, în mai multe părți. Se contura idea de partide „de stânga” și „de dreapta”.

Partidele „de stânga” erau coordonate de „emanat”, iar partidele „de dreapta” de „învinsul securității”.

În timp, lucrurile au scăpat de sub control, apărând mai multe grupuri infracționale în diferite zone ale țării care acționau de capul lor, fără să răspundă în fața grupului M2.

Ideea de a-i aduce pe toți sub aceeași cupolă de comandă a aparținut unui prim-ministru care a creat un sistem de colectare a „taxelor de protecție” de la grupurile infracționale zonale. Cine refuza „oferta” era ținta atacurilor instituțiilor de forță din România.

Primul-ministru devenise foarte potent deoarece:

-controla în mod oficial instituțiile statului;

-controla în mod neoficial, prin interpuși, grupurile infracționale;

-controla în mod discret grupurile oculte.

Dar aroganța pe care o căpătase l-a făcut să uite de obligațiile pe care le avea față de anumite „patrulatere” și într-un final, și-a frânt gâtul penal într-un gest ritualic a cărui simbolistică denota faptul că se recunoștea înfrânt.

Structurile oficiale, neoficiale și discrete au fost preluate mai târziu de președintele țării care a „reușit” și el, într-un final, să scufunde interesele României.

El a scăpat de la înec datorită sacrificării succesive a apropiaților pe care i-a scos țapi ispășitori pentru acțiunile sale infracționale.

Bineînțeles că, în România, nu au existat niciodată partide „de stânga” și „de dreapta” ci, doar structuri mafiote care dețin puterea.

E doar o mafie transpartinică care îi leagă pe membrii săi cu o funie roșie de-a lungul istoriei post-decembriste.

Membrii acestei mafii pot fi recunoscuți ușor după privilegiile pe care și le-au acordat: imunități, beneficii, pensii speciale, scutiri de taxe și impozite sau funcții fără sarcini de serviciu reale etc.

Care este diferența dintre partidele „de stânga” și cele „de dreapta”?

Partidele „de stânga” măresc contribuțiile la stat, devalorizează leul sau măresc prețurile la bunuri și servicii.

Partidele „de dreapta” taie salariile și pensiile sau cresc TVA-ul.

Iar poporul privește admirativ, cu buzele umflate și burta goală, cum nivelul de viață înregistrează o „creștere negativă”.

De-a dreptul caraghios este faptul că cei „de stânga” și cei „de dreapta” se înjură pe la emisiunile TV, iar după spectacole se duc și chefuiesc împreună prin diferite cluburi selecte.

De-a dreptul grotești sunt însă manifestațiile la care participă cei „de stânga” împotriva celor „de dreapta” și viceversa.

Și totul se întâmplă sub privirile indulgente ale „neimplicatului”.

Mafia transpartinică este ajutată de români, în mod periodic, ca să-și mențină privilegiile.

Adică, românii își dau cu stângul în dreptul din patru în patru ani.

Iar zilnic, își pun cenușă în cap și se plâng din cauza drobului de sare de la guvernare.

Mai grav este că românii se comportă ca și cum ar fi refugiați în propria țară.

Și-au pus ochelari de cal și nu-și văd decât de interesele lor, adesea meschine.

Simțul civic a dispărut aproape complet și românii acționează ca și cum ceva ar trebui să le pice din ceruri, ei neimplicându-se în problemele societății.

Din când în când, se îmbracă în costume naționale ca să-și afirme identitatea dar, mai degrabă, ca să-și ascundă indiferența.

Românule, patriotismul nu înseamnă susținerea infractorilor în conducerea țării!

Votând mafioți, contribui la distrugerea țării!

Iar asta se numește TRĂDARE!

România dictatorilor

Fascinația puterii absolute a virusat o mare parte a persoanelor care ocupă funcții de conducere din România. Indiferent de importanța poziției deținute, persoanele respective se cred un fel de zei emanați din absolutul divin.

Așa încât, ei se consideră îndreptățiți să fie deasupra legilor, regulamentelor și contractelor. În cazul lor, toate acestea nu se aplică, ei înșiși fiind excepțiile permanente și imuabile.

Când vorbesc ei toți ceilalți trebuie să tacă. Numai ei au dreptul la opinie. Doar din ei țâșnește izvorul înțelepciunii profunde.

Ei pot să facă orice doresc cu resursele pe care le au la dispoziție. Acești conducători se cred lorzii domeniilor.

Fiind atât de speciali, și-au croit haine pline de aroganță, dispreț și lehamite față de talpa țării.

Vă puteți imagina cum arată adunările la care participă acești conducători? Cum stau mândri în jilțurile lor? Cum se privesc cu admirație deosebită?

Bineînțeles că aceste adunări nu au numai scopul dezmățului grotesc. Ele sunt și un incubator de idei mărețe.

Așa a apărut conceptul de stat mafiot: din necesitatea de a uni grupurile răzlețe ale conducătorilor care prăduiau așa de capul lor.

Și pentru că acest grup al grupurilor mafiote era atât de mare s-a impus crearea unor reguli care să ducă la devalizarea țării cu pași mari și repezi.

Unii conducători au fost desemnați responsabili cu furturile. Ei și-au luat numele popular de politicieni. Și-au acordat imunitate ca să știe poporul că ei au dreptul de a fura.

Alți conducători au fost desemnați să țină de șase celor responsabili cu furturile. Ei și-au luat numele popular de militari. Ei fac să dispară probele, ei șterg urmele și tot ei îi scot din țară pe cei urmăriți.

Alți conducători au fost desemnați să-i absolve de orice vină pe cei responsabili cu furturile. Ei și-au luat numele popular de magistrați. Ei sunt ultima portiță de scăpare a mafioților. Ei trebuie să dea verdictul de nevinovăție tâlharilor și să se asigure că aceștia vor rămâne cu averile furate.

Alți conducători au fost desemnați să laude, să cânte și să le aducă osanale mafioților, folosindu-se de mass-media. Mai mult, ei se ocupă și cu campaniile de manipulare a maselor.

Indiferent de categoria din care fac parte, toți acești conducători trebuie să cotizeze în mod obligatoriu la grupurile naționale mafiote, denumite pompos partide politice.

Pe lângă cotele parte care le revin din ceea ce prăduiesc, conducătorii și-au acordat privilegii plătite direct din bugetul țării: salarii babane, pensii speciale, scutiri de taxe și impozite și multe altele.

Având acest sistem bine pus la punct, a fost floare la ureche pentru conducători să devalizeze averea țării, să o izoleze de bunăstare, să aducă în pragul sărăciei mulțimea și să determine alungarea peste hotare a unui număr enorm de români.

Creșterea economică negativă a devenit programul de subdezvoltare durabilă a țării.

Și toate acestea se datorează puterii… puterii care corupe!

România iresponsabililor

Multor români le este frică: să gândească, să simtă, să dorească, să vorbească și să acționeze.

Este o frică care are o componentă personală și una socială.

D.p.d.v. personal, dorința de a duce o viață liniștită și de a nu face schimbări generează un zid protector care nu-l lasă pe individ să iasă din zona confortului psihologic.

D.p.d.v. social, dorința de a nu avea nici un fel de conflict și de a nu pierde ranguri îl transformă pe individ într-un cauciuc care poate lua orice formă socială în fața șefilor de ocazie.

„FRÍCĂ s. f. Stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nicio) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Frica îi paralizează pe majoritatea cetățenilor acestei țări. 
Non-acțiunea, non-kombat-ul și non-intervenționismul duc la o anihilare a personalității individului care se manifestă prin indiferență și/ sau preocupări puerile.

„INDIFERÉNȚĂ s. f. Starea, atitudinea celui indiferent; lipsă de interes față de cineva sau de ceva; nepăsare, impasibilitate, insensibilitate; răceală. – Din fr. indifférence, lat. indifferentia.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Având sentimentul culpabilității determinat de propria indiferență, individul recurge la sublimul mecanism al uitării ca să-și mascheze neputința.

„UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și (mai) aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătăcire morală. 2. Fig. Neființă, neant. – V. uita.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Desigur, individul trebuie să-și justifice din când în când comportamentul și față de semenii lui, și, ca atare, folosește scuza supremă a ignoranței.

„IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a ignora, de a nu ști ceva. – Din fr. ignorance.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Pășind în fiecare zi pe treptele fricii, indiferenței, uitării și ignoranței, individul pavează drumul mizeriei sociale. 
Secretele pătrund în toate cotloanele societății și instaurează monștri în funcții de conducere.

„SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Monștrii se văd slăviți de indivizi și, ca atare, le vând acestora produsele expirate ale unei realități inexistente. 
Mitomania este răsplătită copios de indivizii slugarnici care o susțin fără rezerve.

„MITOMANÍE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Slugoii de serviciu devin unelte ale monștrilor mitomani și participă cu convingere la procesul de manipulare a maselor.

„MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Monștrii și slugoii interpretează extraordinar piesa ipocriziei spre deliciul și delirul maselor.

„IPOCRIZÍE, ipocrizii, s. f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Încet dar sigur, monștrii, slugoii și masele pierd contactul cu realitatea, alunecând teribil pe panta schizofreniei.

„SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea și destrămarea progresivă a funcțiilor psihice și prin pierderea contactului cu realitatea. – Din fr. schizophrénie.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Toată lumea este legată cu lanțurile falsității, așa încât indivizii își pot rezolva nevoile personale și sociale doar prin intermediul unei otrăvi sociale puternice: mita.

„MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Distruse fiind toate valorile sociale, hoția apare drept virtute națională. 
Monștrii capătă și mai multă putere spre deliciul slugoilor debili mintal și spre disperarea maselor.

„HOȚÍE, hoții, s. f. Faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag. ♦ Fraudă. – Hoț + suf. -ie.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Indivizii cedează unul câte unul și, nepierzând nici o ocazie, își demonstrează lașitatea ori de câte ori au ocazia.

„LAȘ, -Ă, lași, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de curaj și de sentimentul onoarei; (om) fricos, mișel. 2. Adj. Care demonstrează, trădează lipsă de curaj și de sentiment al onoarei. – Din fr. lâche.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Încet dar sigur, o competiție nedeclarată se instituie la nivelul întregii națiuni „Cine își poate trăda țara de cât mai multe ori?”

„TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da).”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Ajunsă în punctul maxim al declinului, societatea este divizată și controlată de diferite grupuri mafiote denumite pompos: partide, organizații, societăți, uniuni, servicii, instituții etc. 
Aceste grupuri mafiote își apără cu orice preț interesele meschine. 
Cine nu respectă disciplina de grup este executat public prin distrugerea imaginii sociale.

„MÁFIE, (2) mafii, s. f. 1. (În forma Mafia) Organizație secretă siciliană, răspândită ulterior în SUA și în alte țări, care practică șantajul și asasinatul. 2. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără cu orice preț interesele (meschine). [Acc. și: mafíe. – Var. máfia s. f.] – Din it. mafia.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Grupurile mafiote își definesc pompos interesele, numindu-le „proiect național” și/ sau „program de guvernare”. 
Cine nu crede în aceste documente prezentate sub formă de dogme este ars pe rug ca un eretic care și-a trădat secta: este șantajat și exclus din mafie.

„SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Societatea decade cu pași mari și repezi în hăul anarhiei.

„ANARHÍE s. f. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o țară, într-o instituție etc.; indisciplină, nesupunere a individului față de o colectivitate organizată. – Din fr. anarchie.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Pare că nu se mai poate face nimic și că totul are un aer de fatalism absolut.

„FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Sunt și bieți indivizi care mai așteaptă să vină cineva pe norii cerului ca să-i salveze de propria persoană și societate. 
Cred ei, în ignoranța lor, că izolarea și lipsa lor de responsabilitate va fi înlocuită de acțiunile planetare ale vreunui dumnezeu mântuitor.

„MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Neghiobilor, ce veți lăsa generațiilor viitoare?

Frică, indiferență, uitare, ignoranță…

Secret, mitomanie, manipulare, ipocrizie, schizofrenie…

Mită, hoție, lașitate, trădare…

Mafie, sectă…

Anarhie!

„NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea de minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Realitatea tulburătoare este că transformarea socială se va produce de jos în sus, atunci când o mare parte din indivizi vor avea curajul să-și asume propriul destin și să devină responsabili față de propria persoană și societate.

„ASUMÁ, asúm, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

„RESPONSÁBIL, -Ă, responsabili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre o persoană) Care poartă răspunderea unui lucru, a unui fapt; răspunzător. 2. S. m. și f. Persoană care are o funcție de conducere sau o sarcină de răspundere, căreia i s-a încredințat o responsabilitate; șef. – Din fr. responsable.”

Sursa DEX '09 - Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

România frământărilor

Societatea românească este plină de tulburări și neliniști. Degeaba se aude periodic un glas bolșevic care țipă în microfoane „Liniște ca să putem lucra!”. „Lucrul” la care se face referire este „distrugerea societății românești”. Iar cei care observă ce se întâmplă cu adevărat trebuie „tranchilizați” spre „liniștea” mafioților.

De ce sunt „neliniștiți” românii?

În principal, din cauza inechității sociale și, în mod secundar, de greutățile pe care le au de întâmpinat zi de zi.

Indiferent de poziția socială pe care o au, toți remarcă sau se lovesc de un sistem de inechități strigătoare la cer care macină statul românesc.

* Imunitatea parlamentară

E nemaipomenit să te consideri zeu și să fii deasupra legilor, putându-le încălca după bunul plac și după propriul interes.

* Legile salarizării unor bugetari

E frumos să fii privilegiat și să ți se calculeze salariul în funcție de salariul mediu pe economie și nu după salariul minim. Și e și mai frumos să beneficiezi de multe sporuri ascunse.

* Pensiile speciale

Oamenii speciali primesc pensii speciale, chiar dacă au fost implicați în activități reprobabile: crime împotriva umanității, torturi, distrugeri, omoruri, trădări etc.

* Funcții importante

Feluriți balameci și neaveniți sunt cocoțați în funcții de conducere, respectându-se cu strictețe criteriile: incompetenței, bănuțului, rudeniei și partidului.

* Șefii de instituții

Există în România concepția conform căreia șefii de instituții pot să facă ce vor ei și nu ce spune legea. Ca un fel de mici dictatori care taie și spânzură, având un fel de imunitate pentru toate prostioarele pe care le fac.

* Distribuirea bugetului

Există și zone speciale ale țării care beneficiază de mai mulți bani din buget, după cum doresc unii lideri politici. Că doar nu poate exista un algoritm clar și transparent pentru acest lucru.

* Licitații

De ce să se organizeze licitații pentru achiziția unor bunuri și servicii când ele pot fi atribuite direct de conducătorii instituțiilor de stat unor firme privilegiate? Că așa se pot îmbogăți și unii și alții.

* Nereguli financiare

E bine să dai șpagă partidului aflat la putere în zona în care ai afacerea pentru că așa poți scăpa de controalele organelor fiscale.

* Ascunderea profitului

Dacă ai o companie mare de ce să plătești statului impozite și taxe când poți să declari profit zero și să-ți ascunzi banii într-un paradis fiscal?

* Evaziunea fiscală

Ai bogăție mare la vedere: vile, mașini, terenuri, păduri, afaceri etc.? De ce să plătești impozite și taxe? Declari profitul zero că fiscul nu te întreabă cum ai acumulat averea.

* Justiția oarbă

E tare oarbă justiția din România cu torționarii, criminalii de la Revoluție, instigatorii de la mineriade și cu toți cei care au înfăptuit infracțiuni deosebit de grave. În schimb, justiția îi vede foarte bine pe cei care nu ți-au dat bon fiscal pentru legăturile de mărar vândute.

* Campanii mass media

Instituțiile mass media sunt „instituții de utilitate publică”. Mai ales când declanșează campanii de denigrare, manipulare și instigare la ură. Ca să nu mai vorbim de promovarea agresivă a nulităților și scursurilor sociale.

* Birocrația pilelor

Toți trebuie să stăm la cozi cu excepția oamenilor speciali care au funcții importante în stat și care sunt grăbiți să mai vândă o bucățică din țărișoară.

* Servicii de calitate

Cine nu are nevoie de educație și sănătate? Din această cauză au fost declarate „priorități naționale”, fiind subfinanțate și aduse în haos în mod deliberat. Doar așa vom putea avea generații neinstruite și bolnave. „Măreții conducători” ai României nu au grețuri deoarece își trimit beizadelele la studii în străinătate, bineînțeles cu banii furați din țară.

Nu ai cum să nu te cutremuri când vezi inechitățile sociale din România.

Nu ai cum să mai fii liniștit în legătură cu viitorul persoanelor și al țării.

Inechitatea socială generează neliniște socială. Iar dacă aceste lucruri continuă, tulburările, frământările și mișcările sociale sunt de neevitat.

„Măreților conducători de țară” realizați acest lucru?

România înduhovnicită

Sărbătorile Pascale au o semnificație „deosebită” pentru români. Și când spun „deosebită” nu mă gândesc la „ceva profund cu semnificație adâncă”, ci la faptul că „fiecare înțelege ce vrea sau ce îl duce mintea”.

Sensul duhovnicesc se referă la „o reînnoire spirituală în duhul lui Hristos”. Dar cum acest lucru îi depășește pe cei mai mulți, aceștia preferă sensurile triviale, pământești și vulgare.

Dar cum se pregătesc românii pentru sărbători?

Românii de rând „aleargă” mult înainte de sărbători:

- își fac curat prin gospodărie că dă bine prin vecini;

- cumpără multe chestii inutile ca să fie „trendy”;

- „împletesc” multe sarmale pe care le „înghesuie” în oale mari special cumpărate sau împrumutate pentru eveniment ca să-și demonstreze importanța socială;

- încondeiază ouă cu inimioare și cruciulițe, folosind culori cât mai țipătoare ca să le vadă bine preotul când le sfințește;

- decorează păștile cu bombonuțe tari și lucitoare ca să-și zdrobească dinții musafirii;

- își fac provizii de mâncare și băutură așa ca și cum ar veni sfârșitul lumii;

- își garnisesc coșurile cu multe produse cărnoase de la supermarket ca să fie sfințite în biserici;

- își cumpără lumânări parfumate pe care le împopoțonează cu colectoare (frumos decupate din hârtie colorată) pentru ceară ca să stârnească invidia celor din jur;

- își cumpără telefoane noi ca să se poată fotografia din orice poziție;

- și mai nou, postează pe Facebook fotografii pentru ca toți cei cunoscuți să dea „like-uri și share-uri”.

Românii importanți lucrează „din greu” pentru comunitățile care i-au ales:

- împopoțonează localitățile cu ouă, lumânări și iepurași sclipitori ca să-și arate grija față de concetățeni;

- pun căsuțe de lemn și beculețe prin zonele centrale ale localităților ca să demonstreze că sunt mari păstrători ai tradițiilor strămoșești;

- îi îndeamnă pe românii de rând să participe la diferite activități electorale mascate ca „întâlniri duhovnicești” ca să-și demonstreze „înțelepciunea”;

- lansează diferite „concursuri” ca să-i vadă lumea că au o agendă bine pusă la punct;

- dau interviuri și anunțuri prin mass-media prin care îndeamnă la „pace, lumină și iubire”, arătându-și măreția sufletească;

- fac apel la cetățeni să-și ierte aproapele politician care a furat, tâlhărit și trădat, demonstrând ce înseamnă „mila creștină”.

Dar cum petrec românii sărbătorile?

Românii de rând își etalează mândria:

- merg la „Slujba de Înviere”, dând noroc cu cât mai multă lume ca să fie bine marcat momentul;

- scanează mulțimea ca să vadă cine este prezent la slujbă dintre cunoscuți;

- în timpul slujbei vorbesc mult la telefon ca să demonstreze cât de ocupați sunt ei și ce sacrificii mari fac venind la slujbă;

- au grijă ca lumânările și țigările să nu se stingă ca să nu-și pună în pericol „mântuirea”;

- își etalează coșurile ticsite cu bucate ca să crape de ciudă cunoscuții;

- mănâncă mult ca să ajungă primii la „Unitatea de Primire Urgențe”;

- beau mult ca să aibă curaj să conducă cu viteză prin gropile din carosabil.

Românii importanți își venerează aroganța și disprețul:

- merg la „Slujba de Înviere” cu multă „smerenie”, însoțiți fiind de cât mai multe camere de luat vederi ca să se știe că sunt credincioși;

- își etalează podoabele de aur și mașinile scumpe ca să le vadă Dumnezeu din ceruri și să crape de ciudă;

- mai aruncă câte un bănuț ici colo cerșetorilor de profesie ca să vadă lumea cât de miloși sunt ei;

- dau sfaturi preoților unde să le fie așezate jilțurile ca să poată urmări slujba așa ca pe un spectacol de teatru;

- țin prelegeri despre milă și dăruire în locul preoților slujitori care îndeamnă credincioșii să voteze „leprele”;

- ciocnesc ouă cu românii de rând, asta așa ca un privilegiu special acordat fraierilor;

- urmăresc concursuri de toacă și clopote, slăvind o tradiție inexistentă;

- beau câte un păhărel ca să aibă spor la horă;

- „vând” multe gogoși și ciuperci „electorale” despre viitorul luminos al țării cu ei în frunte;

- li se acordă distincții bisericești și li se cântă „Vrednic este!”.

E tare greu de sărbători dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, credincioșii „merg înainte”. Cu prost gust, kitsch, îmbuibare, nesimțire, bădărănie, mândrie, aroganță și dispreț se „scurg” Sărbătorile Pascale. Și, uite așa, nimeni nu s-a reînnoit duhovnicește ci, doar s-a îmbrăcat cu „mantia” ipocriziei până la următoarele sărbători.

România momită

Geografic, România se află în centrul Europei care ține de la Oceanul Atlantic până la Munții Urali.

Politic, România se află în centrul Europei între interesele Vestului și Estului.

Practic, România este câmpul de bătălie al unui război informatic cumplit purtat de vestici și estici.

S-au conturat și două direcții de gândire: raționalismul occidental și misticismul oriental.

 În fapt, ideologii care au părțile lor atractive și neatractive.

Pe scurt: pragmatismul, materialismul și hedonismul vestic se opune contemplativismului, idealismului și puritanismului estic.

Aceste ideologii puse la punct de „Think thank-uri” sunt aplicate la extrem și ca atare au efecte devastatoare pentru România.

Cine pune în practică aceste ideologii?

Serviciile secrete (din Vest prin miliardari și cele din Est prin oligarhi) finanțează asociații, organizații,  instituții media, precum și divizii de troli, postaci și manipulatori.

Și vesticii și esticii încearcă să direcționeze atenția și simpatiile românilor într-o direcție sau alta.

Cum sunt recrutați românii?

Pe două parale… că românii se vând ieftin și lucrează eficient împotriva propriilor concetățeni.

Trădătorii, numiți pompos adepți, propagandiști sau activiști sunt repede spălați pe creier cu idei ieftine în numele modernismului .

Ce bonusuri sunt oferite românilor recrutați?

Vestul oferă burse de studii cu îndoctrinări la pachet, Estul oferă promisiuni de mântuire sub lumina roșie care ar veni de la a treia Romă.

Cum lucrează românii vânduți?

Prin denigrarea zilnică a valorilor naționale.

Instituții media și politicieni varsă periodic zoaiele propagandei vestice sau estice, distrugând orice urmă de simț al valorilor naționale și orice acțiune de tip civic patriotic.

Mai mult, diferite grupuri de români sunt incitate împotriva altora, respectându-se directiva „divide et impera”.

Ce se dorește de la românii obișnuiți?

Vestul vede în România o mare piață de desfacere a produselor, iar Estul visează la o Rusie care să se întindă de la Munții Carpați până la Oceanul Pacific.

Și unii și alții îi vor pe români ca mână de lucru ieftină.

Care este de fapt miza centrală?

Cel mai important lucru urmărit de Vest și Est este neantizarea și pierderea identității naționale a românilor, adică zombificarea populației. Transformarea ei într-o masă amorfă de executanți docili, buni de folosit la orice este nevoie.

Cum se implementează acest lucru?

Prin distrugerea sistematică a sistemelor de educație și sănătate. Dacă oamenii sunt neinstruiți și bolnavi poți să faci ce vrei cu ei.

Acum înțelegeți de ce educația națională, deși clamată în documentele oficiale ca prioritate națională, este distrusă sistematic de politicienii corupți? Și de ce profesorii sunt denigrați după un plan bine pus la punct?

O persoană care nu mai are respect față de proprii profesori ar mai putea avea respect față de altcineva sau altceva?

Ce mai reprezintă o societate în care nu există nici un sistem de valori?