Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

România extremelor

După 1989, în România, puterea politică, financiară și economică a fost preluată de un grup neomogen, un amalgam de: nomenclaturiști, securiști, turnători, bolșevici și infractori.

Acest grup (denumit în cercurile foarte restrânse M2) condus de un președinte „emanat” își propusese două mari obiective:
-implementarea „Planului M” (trecerea averii din proprietatea statului român în proprietatea membrilor grupului prin orice mijloace; ceea ce nu putea fi acaparat era dat pe sume derizorii așa-zișilor investitori străini sau distrus);
-crearea unei alianțe speciale cu U.R.S.S.

Primul obiectiv a fost îndeplinit cu mare succes.

Al doilea obiectiv a fost împiedicat de evenimentele care au dus la destrămarea U.R.S.S.
Degringolada din spațiul sovietic a forțat grupul M2 să se orienteze spre Occident, dar nu de dragul doctrinelor democratice, ci pentru a-și crea noi oportunități de afaceri.
Noua orientare presupunea însă și mimarea unei „democrații originale” care să păcălească occidentalii pe parcursul îndelungatelor negocieri.
Desigur, aceste lucruri nu puteau fi împărtășite cu toată lumea, așa încât doar câțiva au fost informați în legătură cu ceea ce avea să fie realizat.

Ușor, ușor, marele partid unic avea să fie fracturat, în mod intenționat, în mai multe părți. Se contura idea de partide „de stânga” și „de dreapta”.

Partidele „de stânga” erau coordonate de „emanat”, iar partidele „de dreapta” de „învinsul securității”.

În timp, lucrurile au scăpat de sub control, apărând mai multe grupuri infracționale în diferite zone ale țării care acționau de capul lor, fără să răspundă în fața grupului M2.

Ideea de a-i aduce pe toți sub aceeași cupolă de comandă a aparținut unui prim-ministru care a creat un sistem de colectare a „taxelor de protecție” de la grupurile infracționale zonale. Cine refuza „oferta” era ținta atacurilor instituțiilor de forță din România.
Primul-ministru devenise foarte potent deoarece:
-controla în mod oficial instituțiile statului;
-controla în mod neoficial, prin interpuși, grupurile infracționale;
-controla în mod discret grupurile oculte.
Dar aroganța pe care o căpătase l-a făcut să uite de obligațiile pe care le avea față de anumite „patrulatere” și într-un final, și-a frânt gâtul penal într-un gest ritualic a cărui simbolistică denota faptul că se recunoștea înfrânt.

Structurile oficiale, neoficiale și discrete au fost preluate mai târziu de președintele țării care a „reușit” și el, într-un final, să scufunde interesele României.
El a scăpat de la înec datorită sacrificării succesive a apropiaților pe care i-a scos țapi ispășitori pentru acțiunile sale infracționale.

Bineînțeles că, în România, nu au existat niciodată partide „de stânga” și „de dreapta” ci, doar structuri mafiote care dețin puterea.
E doar o mafie transpartinică care îi leagă pe membrii săi cu o funie roșie de-a lungul istoriei post-decembriste.
Membrii acestei mafii pot fi recunoscuți ușor după privilegiile pe care și le-au acordat: imunități, beneficii, pensii speciale, scutiri de taxe și impozite sau funcții fără sarcini de serviciu reale etc.

Care este diferența dintre partidele „de stânga” și cele „de dreapta”?
Partidele „de stânga” măresc contribuțiile la stat, devalorizează leul sau măresc prețurile la bunuri și servicii.
Partidele „de dreapta” taie salariile și pensiile sau cresc TVA-ul.
Iar poporul privește admirativ, cu buzele umflate și burta goală, cum nivelul de viață înregistrează o „creștere negativă”.

De-a dreptul caraghios este faptul că cei „de stânga” și cei „de dreapta” se înjură pe la emisiunile TV, iar după spectacole se duc și chefuiesc împreună prin diferite cluburi selecte.
De-a dreptul grotești sunt însă manifestațiile la care participă cei „de stânga” împotriva celor „de dreapta” și viceversa.

Și totul se întâmplă sub privirile indulgente ale „neimplicatului”.

Mafia transpartinică este ajutată de români, în mod periodic, ca să-și mențină privilegiile.
Adică, românii își dau cu stângul în dreptul din patru în patru ani.
Iar zilnic, își pun cenușă în cap și se plâng din cauza drobului de sare de la guvernare.

Mai grav este că românii se comportă ca și cum ar fi refugiați în propria țară.
Și-au pus ochelari de cal și nu-și văd decât de interesele lor, adesea meschine.
Simțul civic a dispărut aproape complet și românii acționează ca și cum ceva ar trebui să le pice din ceruri, ei neimplicându-se în problemele societății.
Din când în când, se îmbracă în costume naționale ca să-și afirme identitatea dar, mai degrabă, ca să-și ascundă indiferența.

Românule, patriotismul nu înseamnă susținerea infractorilor în conducerea țării!
Votând mafioți, contribui la distrugerea țării!
Iar asta se numește TRĂDARE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu