România desculță

Cifrele nu sunt calde și nici reci, ele sunt, deci există. Ele nu au emoții, ele nu râd și nici nu plâng. Uneori cifrele vorbesc dar, întotdeauna, trebuie să fie cineva care să le asculte. Oamenii se plâng că nu au timp să le asculte. Și chiar dacă ar avea, tot nu le-ar asculta. Totuși, cifrele strigă-n pustiu și iscă furtuni de nisip. Și, doar atunci, oamenii se opresc și ascultă.

Numărul contractelor aflate în evidența Ministerului Muncii (numărul salariaților) este de 6.300.000.

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor din România a ajuns la 106.000 de lei.

Numărul bugetarilor este de peste 1.200.000.

Salariul mediu net este de 2.700 de lei.

Numărul pensionarilor este de peste 5.000.000.

Pensia medie lunară este de aproximativ 1.200 de lei.

Un invalid de război are o pensie de 1.600 de lei.

Numărul asistaților social este de 200.000.

Anual se cheltuie cu asistații social 840.000.000 de lei.

Numărul șomerilor este de 400.000.

Indemnizația de șomaj este acordată în funcție de stagiul de cotizare.

Numărul persoanelor private de libertate este de 21.500.

Întreținerea unui deținut costă 100 de lei pe zi.

Numărul de copii, cu vârste între 0 și 19 ani, este de peste 4.400.000.

Peste 300.000 de copii, cu vârsta între 3 și 17 ani, nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.

În sistemul de protecție specială se află aproape 57.000 de copii.

225.000 de copii merg la culcare flămânzi.

Un copil primește de la stat o alocație de 2 lei pe zi.

Aproape jumătate dintre tinerii români spun ca au de gând să plece din țară în următorii 5 ani, nu doar pentru bani mai mulţi, ci dintr-un cumul de motive: instabilitate politică și socială, perspective de angajare reduse, nerespectarea legii etc.

În 1989, România avea în conturi 2.000.000.000 de dolari, investiții și datorii de recuperat în valoare de 8.000.000.000 de dolari, iar datoria externă totală era de 0 de lei.

Acum datoria externă totală este de 98.000.000.000 de euro.

Fiecare cetățean român are de achitat circa 16.000 de lei în contul datoriei publice totale.

Numărul infecțiilor (raportate) dobândite de pacienți în spitale se ridică la 19.000, în contextul în care se presupune că rata de raportare este de 0,4%.

Peste 2.400 de unități școlare au grupurile sanitare în exterior.

Există doar 750 de kilometri de autostrăzi.

O treime din totalul drumurilor (31.000 de kilometri) sunt drumuri pietruite şi de pământ.

100.000 de gospodării sunt neracordate la rețeaua de electricitate.

2.000 de comune (dintr-un total de 2.800) nu au instalații de apă curentă și canalizare publică.

3 hectare de pădure se pierd în fiecare oră din cauza defrișărilor ilegale.

Există doar 7.000.000 de hectare de pădure.

Gradul de împădurire este de sub 30%.

Din 13.000.000 de hectare, suprafața agricolă din România, în jur de 5.000.000 aparțin străinilor.

Adică, 40 la sută din terenurile agricole din România aparțin străinilor.

În 1989 erau peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate, exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole.

Multe dintre ele au sfârşit la fier vechi. Altele au fost privatizate pe sume derizorii. Așa încât, acum nu mai există.

Administrația Prezidențială, cea pasivă și indiferentă, are un buget de 60.000.000 de lei.

Avem 465 de aleși în Parlamentul României: 136 de senatori și 329 de deputați. Toți cu imunitate și privilegii.

Din păcate, Senatul este condus de un inculpat, iar Camera Deputaților de un infractor.

Costurile estimative ajung la 700.000.000 de lei.

Guvernul are în componență 24 de Ministere conduse de persoane incompetente care nu ratează nici o ocazie să se dea în stambă.

Numărul agențiilor aflate în subordinea Guvernului este de 50.

Avocatul Poporului, care și-a uitat atribuțiile și rolul constituțional, are un buget alocat de 20.000.000 de lei, pe lângă imunitate și pensie specială.

Angajații instituțiilor de forță (MApN, MAI, SRI, SIE, Justiție) se uită cu un ochi la slănină și cu unul la făină, având doar o singură dilemă existențială: să rămână pe funcții ca să facă afaceri sau să iasă de tineri la pensie și să se bucure de viață.

Iar când poporul o duce greu și își manifestă nemulțumirile, forțoșii folosesc armele din dotare împotriva românilor ca să nu uite instrucția de bază. Iar după ce finalizează acțiunile de reprimare, distrug probele și amână procesele. De aceea dosarele Revoluției, Mineriadelor și Jandarmeriadei nu au fost finalizate. Pe cale de consecință, mulți criminali și torționari se bucură de libertate și privilegii: unii au pensii speciale, alții au fost decorați iar cei mai curajoși apar pe la diferite televiziuni și dau lecții de morală românilor.

Numărul beneficiarilor de pensii speciale este de 148.000.

Cele mai mari pensii speciale sunt de 100.000 de lei.

Pensiile speciale costă bugetul de stat 7.700.000.000 de lei pe an.

De la aderarea la UE, în urmă cu 10 ani, România a avut alocate peste 45.000.000.000 de euro de la UE, pentru propria dezvoltare.

Din fondurile alocate, România a cheltuit doar 8.600.000.000 de euro.

România a contribuit la bugetul UE cu 15.000.000.000 de euro.

5.000.000 de români sunt plecați în străinătate.

Românii din diaspora au trimis în țară, în ultimul deceniu, peste 25.000.000.000 de dolari.

Instituțiile publice dau dovadă de o crasă indisciplină financiară. Rapoartele Curții de Conturi referitoare la cheltuirea banilor publici pentru fiecare an de la Revoluție încoace sunt devastatoare: zeci de miliarde de euro au dispărut fără urmă (din neglijență, cu rea intenție sau din incompetență).

Dacă nu ați înțeles ce vă spun cifrele e grav. Poate că ați fost indiferenți sau poate că nu ați avut răbdare să ascultați până la capăt. Statul român este supradimensionat și indiferent cu bugetul pe care-l are la dispoziție. Din această cauză țara are mari probleme iar acestea nu se rezolvă prin: minciună, manipulare, hoție, incompetență sau puparea moaștelor.

Concluzia e una singură și devastatoare: România este desculță!

România ierarhilor

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trebuie să ia o poziție oficială față de cererea de autocefalie (independență) a Bisericii Ortodoxe Ucrainene față de Biserica Ortodoxă Rusă.

Decizia este extrem de dificilă, având un impact politic și social enorm.

Sunt oare pregătiți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să adopte o poziție care să avantajeze comunitățile credincioșilor români din țară și de peste hotare, dar care să mulțumească și Bisericile Ortodoxe surori?

Întrebarea este cât se poate de legitimă, având în vedere comportamentul și deciziile ierarhilor din ultima perioadă de timp.

Că nu-i interesează viața duhovnicească proprie, ierarhii o demonstrează zilnic prin comportamentul și atașamentul puternic față de bunurile materiale.

Că nu se pricep să-și administreze marea instituție pe care o conduc, ierarhii o demonstrează permanent prin încălcarea regulilor interne și a dreptului canonic, și bisericesc.

Că nu se pricep la politica internă a României, ierarhii au demonstrat-o de multe ori prin susținerea unor nulități în fruntea localităților și a țării, cât și prin rezultatul dezastruos al referendumului pentru redefinirea familiei tradiționale.

A venit și momentul în care ierarhii trebuie să-și demonstreze priceperea sau mai degrabă nepriceperea în politica externă: scandalul dintre ucraineni și ruși iscat pe tema autocefaliei.

Ucraina, fiind un stat independent care are o limbă proprie, este îndreptățită să ceară constituirea unei biserici autocefale. Exemplu în acest sens fiind mai toate țările ortodoxe care au biserici naționale autocefale. Problema e că ucrainenii, în avântul lor naționalist, zdrobesc toate drepturile minorităților etnice și religioase.

Rusia nu dorește crearea unei biserici ucrainene autocefale din motive imperialiste lesne de înțeles: vor să domine spiritual cât mai mulți credincioși. Ba mai mult, cu o ipocrizie crasă, și-au arogat și un obiectiv mesianic mondial: „Moscova să devină a treia Romă”! Da, adică ei, rușii cei binecredincioși, să conducă spre mânuire toate popoarele lumii, începând cu cele creștin-ortodoxe. Și ca să se facă bine înțeleși, rușii au bătut cu pumnul și pantoful în masa patriarhului ecumenic din Constantinopol, amenințând cu ruperea Bisericii Ortodoxe.

Patriarhul ecumenic a acționat corect, acordând independența Bisericii Ucrainene, urmând ca fiecare dintre Bisericile Ortodoxe Naționale să se pronunțe pentru sau împotriva acordării autocefaliei ucrainenilor.

România are un cuvânt important de spus în această chestiune, dar decizia pe care trebuie să o ia nu este prea ușoară.

În primul rând, acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar pune sub semnul întrebării jurisdicția duhovnicească a românilor din această țară.

Vor trece sub tutela Bisericii Ortodoxe Ucrainene, vor rămâne sub tutela Bisericii Ortodoxe Ruse sau vor cere jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române?

Ucrainenii sunt puși pe fapte mari și dorind să scape de influența Rusiei, ciopârțesc pe zi ce trece drepturile tuturor minorităților, incluzând-o pe cea românească: limbă, școală, cultură, cult etc.

N-ar fi de mirare ca Ucraina să interzică și dreptul la slujbe religioase în limba română.

În al doilea rând, recunoașterea Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar crea un precedent pentru Republica Moldova care are în momentul de față dublă jurisdicție duhovnicească: către Biserica Ortodoxă Rusă și către Biserica Ortodoxă Română.

Vor trece moldovenii sub tutela unei eventuale Biserici Ortodoxe Moldovenești sau vor rămâne fideli Bisericii Ortodoxe Române?

Se va discuta din nou de un așa-zis popor moldovenesc?

Se va impune din nou așa-zisa limbă moldovenească?

Se va mai putea vorbi de unirea României cu Republica Moldova?

Etnicii ucraineni din Republica Moldova vor cere jurisdicția duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Ucrainene?

Care va fi poziția etnicilor ucraineni față de statul român, având în vedere că ei susțin cu tărie forțele pro-ruse din Republica Moldova?

Va fi fărâmițată Republica Moldova în enclave care au sisteme de valori diferite?

În al treilea rând, Biserica Ortodoxă Română are de rezolvat o situație internă deosebită: mulți români creștin-ortodocși sunt căsătoriți cu români de alte confesiuni.

Asta înseamnă că o mare parte din populația României își dorește apropierea canonică de Biserica Catolică și de Bisericile Protestante.

Idealul unirii întregii lumi creștine este din ce în ce mai discutat în lumea teologică occidentală și răsăriteană.

Recunoașterea Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ruperea Bisericii Ortodoxe Ruse de Patriarhia Ecumenică ar duce la o îndepărtare de la acest ideal.

În al patrulea rând, Biserica Ortodoxă Română are și ea orgoliile ei.

Își dorește ca România să devină „Noul Ierusalim”! Adică un fel de pol al tuturor religiilor.

Că nu degeaba construiește „Catedrala Mântuirii Neamului” și creează o „infrastructură duhovnicească” care să corespundă acestui ideal măreț.

Ideea se pare că a pornit de la un celebru profet indian care vedea România și India ca doi poli ai spiritualității mondiale. Cel puțin așa se discută printre credincioșii iubitori de folclor cu iz mesianic.

Alții mai semi-docți, susțin că ideea a apărut cumva din sânul unei organizații discrete ca să potențeze supunerea „opincii” față de „vlădică”.

Oricare ar fi originea ideii, acesta a prins, a dat „roade” și este discutată „mai în șoaptă”, „mai în public” sau „mai lasă”.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trebuie să temporizeze lucrurile și să cheme la masa negocierilor: Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă și ierarhii ucraineni.

Trei chestiuni vor trebui să-și găsească răspunsul în urma tratativelor: păstrarea unității lumii ortodoxe, determinarea clară a jurisdicției diferitelor biserici ortodoxe și impunerea unei carte a drepturilor minorităților etnic-religioase în întregul spațiu ortodox.

Decizia pe care o vor lua ierarhii români este una foarte importantă, cu reverberații adânci în lumea politică și spirituală internațională.

Alegerea corectă va crea o oportunitate uriașă României.

Alegerea greșită va lăsa ierarhii români doar cu manifestările religioase de tip contingent-idolatrice cu iz medieval care vor duce la fărâmițarea inevitabilă a Bisericii.

România puritanilor

Nici bine nu s-a răcit trupul decedatului Referendum că unii politicieni oportuniști au sărit din barca puritanismului în barca libertinajului.

Și cum altfel ar putea fi interpretat gestul unora care se băteau cu pietroaie mari în piept, și făceau spume la gură de cât de buni creștini sunt înfierându-i pe cei care se abăteau de la normele sexuale tradiționale, iar după câteva zile propovăduiau un proiect de lege a parteneriatului civil, și un proiect de lege a divorțurilor?

Că Grădina Domnului e mare, ba chiar foarte mare, știam noi, dar parcă a devenit fără limite. Și nu la hotarele fizice mă refer, ci la hotarele morale care țin de bun-simț și de cei șapte ani de acasă.

Că pe politicieni îi doare-n cot de toți și de toate nu este o noutate, dar că prelații sunt mai aproape de politică decât de religie parcă e prea de tot.

Politicienii vor merge mai departe cu nesimțire și mult tupeu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Prelații însă vor trebui să tragă niște concluzii, să aducă modificări stilului lor arogant de a trata credincioșii și să renunțe la metehnele care-i îndepărtează de misiunea spirituală.

Acesta ar fi cazul ideal, dar hai să fim serioși…

Cine dintre prelați își va pune cenușă în cap și se va îmbrăca în sac?

Cine dintre prelați va putea renunța la slava deșartă și duhul lumesc?

Cine dintre prelați va renunța la odăjdiile, mitrele, crucile și engolpioanele aurite?

Cine dintre prelați va fi caterisit pentru apostazie sau pentru că a dobândit harul prin simonie?

Cine dintre prelați va da foc bisericilor construite cu bani furați?

În fond și la urma urmei…

Ce valoare mai are „dreptul canonic și bisericesc” în ziua de azi când toate deciziile clericilor sunt luate după ureche?

Ce valoare mai are „cuvântul lumii ortodoxe” când valul schismelor determinate de factorul politic bântuie bisericile răsăritene?

Ce valoare mai are un sinod pan-ortodox când este astupat de „comisii pregătitoare interortodoxe”, „comisii speciale interortodoxe”, „conferințe sinodale panortodoxe”, „reuniuni ale sinaxei conducătorilor de Biserici locale”, „conferințe teologice speciale”, „conferințe universitare panortodoxe” și „dialog creștin interconfesional”?

V-ați gândit vreodată la denumirea „Biserica Ortodoxă Română”?

De ce nu se numește „Biserica Creștin Ortodoxă Română”?

Pentru că Biserica din lumea contemporană nu mai are nicio legătură cu Hristos ci doar cu aspectele lumești-trupești.

Da, Biserica s-a transformat radical de-a lungul veacurilor: dintr-o „instituție divino-umană” într-o „instituție pur-umană”.

Și, ca o primă consecință a rezultat „puritanismul radical” al credincioșilor forțos-ortodocși, schimbător ca vântul intereselor personale și periculos ca extremismul ideologic politic.

Doar cei care mai au un dram de discernământ și își dau seama ce se întâmplă în lumea politică, și în lumea bisericească mai pot constitui un „factor de echilibru”. Dar, din păcate, „factorul de echilibru” nu este și „factorul de decizie”.

Și uite așa, societatea se va fărâmița din ce în ce mai mult, pentru că nimeni din „factorii de decizie” nu va renunța la „cele lumești” în favoarea „celor spirituale” și, deci, nu va putea constitui un model, și un nucleu de coeziune socială.

Ca atare, fiecare va rămâne cu „ale lui”, nemaifiind interesat de „ale altora”.

„Biserica mea” versus „Biserica ta” (sau cum vreți să-i spuneți) va fi mantra tuturor.

„Noi” contra „Lor” și „Dumnezeul Nostru și al Vostru cu Mila Lor”.

Dacă nu găsești „scânteia divină” din propria-ți ființă cum ai putea s-o găsești în ființa altuia?

România referendumului

Creștinii își țin sărbătorile mari după un anumit tipic: pre-serbare (înainte prăznuire), sărbătoarea propriu-zisă (prăznuirea) și după-serbare (după-prăznuire sau odovania praznicului).

Cruciada Familiei a respectat protocolul în trei timpi: campania electorală, referendumul și concluziile.

Dacă este să analizăm laic Cruciada Familiei atunci trebuie să ținem cont de mai multe aspecte.

D.p.d.v. juridic

„VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție” explică într-un videoclip situația juridică a „Familiei” astfel.

Se pot căsători homosexualii acum în România? Nu! Legislația din România nu admite căsătoria între persoanele de același sex. Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 580/ 2016 că prin cuvântul „soți” în România se înțelege doar „bărbatul și femeia”.

Poate un homosexual, în prezent, să adopte un copil în România? Da! Pentru a adopta un copil, Legea nr. 273/ 2004 cu privire la procedura adopției nu impune ca adoptatorul să fie căsătorit sau să aibă o anumită orientare sexuală.

Un cuplu format din două persoane de același sex este considerat o familie în România în acest moment? Da! Cel mai cunoscut tip de familie este cel care are la bază căsătoria și este ocrotit de Art. 48 din Constituție. Dar mai există și alte tipuri de familie ocrotite de Art. 26 din Constituție. În data de 27 septembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”.

Copiii învață astăzi la școală după programa și manualele acreditate de Ministerul Educației, inclusiv cu privire la aspectele legate de cuplu și relații intime? Da!

Prezența sau absența la referendum nu schimbă situația juridică a „Familiei” așa cum a fost explicată anterior!

D.p.d.v. organizatoric

Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal/ multiplu – SIMPV nu a fost implementat la referendum.

Procedura de numărare a voturilor nu a beneficiat de supraveghere audio-video.

Listele electorale nu au fost actualizate.

Întrebarea tipărită pe buletinele de vot „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?” a produs confuzie pentru o mare parte din alegători.

Atunci când se numără voturile în fiecare secție nu mai este nevoie ca numărul participanților să fie „egal” cu cel al voturile aflate la final în urne (Da, Nu sau anulate), ci trebuie să fie „mai mare sau egal”.

A fost eliminată declarația pe proprie răspundere a celor care votează la alte secții că nu au mai votat.

D.p.d.v. ideologic

„Problema merelor” a venit dinspre Răsărit și a fost „înghițită pe stomacul gol” de unii politicieni români.

Jocul ideologic impus de F.S.B. în România și-a atins scopul: polarizare socială, resentimente față de unii semeni și abaterea atenției opiniei publice de la problemele grave ale societății.

Câțiva intelectuali au înghițit și ei gălușca dughinistă, lăsându-se purtați de valurile prostiei care a condus la o încrucișare total nefirească între: politicieni socialiști, neo bolșevici, neo legionari și creștini ortodocși.

D.p.d.v. teologic

Creștinii ortodocși duși la Biserică dar neobișnuiți cu exercițiul gândirii dogmatice au avut reacții ciudate față de căsătorie și viața privată. Unii credeau că actul de împerechere este un act liturgic, el fiind doar plăcere și, eventual, reproducere. Alții credeau că sunt mari apărători ai ortodoxiei (asemănându-se cu sfinții martiri) dacă îi condamnă pe homosexuali, neînțelegând că „acțiunea de împerechere” nu face parte din dogmele creștinismului ortodox.

D.p.d.v. politic

Comportamentul europarlamentarilor a fost unul duplicitar: la Bruxelles au votat în favoarea căsătoriilor homosexuale, iar în România s-au dat de ceasul morții că susțin căsătoriile heterosexuale.

Politicieni cu probleme morale grave s-au dat ca exemplu de buni familiști.

Unii politicieni au dat declarații contradictorii, în spațiul public, referitor la referendum.

Unele partide au declarat că susțin referendumul, dar nu au făcut campanie electorală.

D.p.d.v. religios

Ierarhi ai B.O.R. s-au declarat în favoarea căsătoriei heterosexuale deși: ei nu sunt căsătoriți și nu vor să elimine din rândurile lor sinodalii homosexuali.

O parte din clerici au amenințat și afurisit diferiți credincioși pentru că nu le împărtășesc ideile politico-religioase.

Călugări implicați în diferite aventuri sexuale s-au dat ca exemplu de mari creștini în campanie, sfidând elementarul bun simț al creștinilor de rând.

D.p.d.v. al drepturilor omului

„Carta Internațională a Drepturilor Omului” se aplică în România doar când le convine unora.

Toți au cam uitat că „libertatea mea se termină unde începe libertatea ta” și că „fiecare este stăpân pe trupul lui”.

D.p.d.v. emoțional

Marea Cruciadă, oarbă și fără discernământ, a făcut și victime colaterale când cohortele urii au decis că NU sunt „Familii Tradiționale”: familiile fără copii, familiile monoparentale, familiile cu copii adoptați, familiile cu părinți recăsătoriți, familiile cu copii zămisliți cu ajutor medical și familiile cu părinți de confesiuni diferite.

D.p.d.v. financiar

Organizarea referendumului a costat statul român 36 de milioane de euro.

Cât a costat campania publicitară (spoturi, bannere, pliante, emisiuni radio-TV și agenții electorali) încă nu știm, cum nu știm nici provenința acestor fonduri.

Concluzii

Efectele juridice ale referendumului, că este sau nu validat, sunt zero.

Ana are mere, Doruțu are pere.

„Referendumul pentru Redefinirea Familiei Tradiționale” poate fi considerat ca o „Ședință de Terapie Socială”.

Cine vrea să se joace de-a Hristos, Buddha, Quetzalcoatl, Mamona, Moș Crăciun, Baba Cloanța, Făt-Frumos, Gheonoaia etc. să o facă pe banii și timpul lui, nu pe banii și timpul altora.