Educația depinde, în mod
indiscutabil, de calitatea și cantitatea informației acumulată de-a lungul
generațiilor. În societatea contemporană, descoperirile științifice și invențiile
tehnologice apar într-un ritm alert determinat de revoluția industrială.
Acestea își pun amprenta pe viteza de dezvoltare și modul de transformare ale
informației.
Ca atare, sistemul educațional trebuie revizuit pentru a răspunde nevoilor sociale și individuale. Potrivit unui studiu
realizat de European Political Strategy Center, există 10 tendințe care
modelează educația.
Educația timpurie poate pune
bazele succesului ulterior în viață, deci „cu cât mai devreme, cu atât mai
bine”.
Învățarea pe tot parcursul
vieții este cheia reușitei în carieră. A învăța să înveți este cea mai
importantă aptitudine pe care poți să o dobândești.
Noua alfabetizare este cea
digitală.
Oamenii nu sunt singurii
care învață. Mașinile învață mai repede ca niciodată. Și da, va exista o
competiție între oameni și mașini.
Învățarea trebuie să treacă
de la o experiență standardizată la una personalizată.
Multidisciplinaritatea este
esențiala pentru a înțelege cauzele și complexitatea provocărilor moderne.
Diversificarea furnizorilor
de educație este necesară pentru a putea învăța orice, oricând și oriunde.
Tranziția de la școală la
viața activă este dificilă.
Gândirea critică devine o
condiție obligatorie pentru a avea o democrație funcțională.
Competiția globală între
universități a devenit foarte acerbă. Universitățile trebuie regândite. Așa a
apărut conceptul de Educație 2.0.
Educația poate fi realizată
formal, nonformal sau informal, de către diverși furnizori educaționali.
Educaţia formală este
educația intenționata, sistematică și evaluată, încredințată specialiștilor din
domeniile acceptate instituțional.
Educaţia nonformală cuprinde
totalitatea acțiunilor organizate în mod sistematic, dar în afara sistemului
formal al educației.
Educaţia informală este considerată ca fiind educație incidentală
și include totalitatea influențelor neintenționate, eterogene și difuze, prin
care fiecare persoană dobândește cunoștințe, abilitați și aptitudini din experiențele
sale zilnice.
Dar eficientizarea
sistemului educațional nu presupune doar integrarea unor noi domenii ale
cunoașterii, observarea tendințelor și direcțiilor de dezvoltare sau diversificarea
furnizorilor educaționali.
Fiecare persoană trebuie
să-și optimizeze activitățile educative.
Definirea unor obiective
clare care să aibă în vedere diverși factori instructiv-educativi devine
esențială.
Apoi trebuie analizate: utilitatea
activităților, timpul alocat anumitor activități și numărul activităților
desfășurate.
Ce se întâmplă în viața de
zi cu zi?
Profesorii, părinții și
elevii au tendințe centrifuge, dorindu-și parcă să evadeze dintr-o realitate pe
care nu vor să o accepte.
Profesorii
Creează un sistem de
activități care nu au legătură cu educația adevărată, ci doar cu interesele
personale sau cu fantezia care-i ține captivi într-o lume paralelă. Activități,
concursuri sau proiecte care nu au un minim de valențe educative sunt
desfășurate pe bandă rulantă. Orele din programa școlară obligatorie sunt
eludate brutal de aceste inițiative, obiectivul fiind doar acumularea
kilogramelor necesare de diplome și adeverințe pentru dosarele de gradație de
merit. Așa a apărut un sistem educațional obscur care, în unele cazuri, a luat
locul celui oficial, cu știrea și acceptarea tacită a factorilor decizionali.
Părinții
În unele cazuri, își doresc
tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor. Și din acest exces de zel, își
conduc copiii către o puzderie de activități de divertisment în numele unei
așa-zis pregătiri suplimentare pentru viață. Aceste inițiative nu fac decât să
le umple inutil tot timpul liber copiilor și să le distrugă copilăria.
În alte cazuri, nu își
doresc nimic pentru copiii lor care sunt lăsați de izbeliște în voia sorții.
S-or descurca ei așa cum nu s-au descurcat părinții lor.
Elevii
Dau dovadă de un elan de
plumb atunci când trebuie să învețe. E și normal, pentru că în unele cazuri
sunt sleiți de puteri prin participarea la tot felul de activități needucative,
iar în alte cazuri, fac ce vor pentru că nimeni nu-i supraveghează.
Realitatea e dură și, ca
atare, fiecare evadează cum poate, dacă poate. Ceva discernământ ar fi de
dorit, dar ce poți cere oamenilor într-o societate aflată în degringoladă.
Educația e prioritară doar
pe hârtie și în discursurile politicienilor. Iar dacă o minune nu se va întâmpla,
educația va deveni inutilă. Spre bucuria multora și spre îngrijorarea câtorva.
Totuși, educația poate
schimba lumea!