Reforma sistemului de învățământ
este obligatorie dacă se dorește ca elevii și studenții să fie pregătiți pentru
viitor și nu pentru trecut. Schimbările sociale determinate de revoluția
științifică și tehnologică, denumită generic Industrializare 4.0, vor fi enorme.
Ca atare, lucrurile care trebuie modificate sau îmbunătățite vor viza toate
aspectele sistemului educațional. Este evident că o asemenea transformare de
amploare nu este posibilă fără să existe o viziune de ansamblu coerentă a ceea
ce trebuie realizat. De aceea, ar fi necesare urgent studii de cercetare educațională
întocmite de echipe de specialiști. Rezultatele studiilor ar urma să fie supuse
dezbaterii publice, mai apoi aprobate politic și, la final, implementate.
Există însă doi factori care
se opun, direct sau indirect, oricărei reforme: partidele politice și mafiile
din învățământ.
Partidele politice destabilizează
sistemul de învățământ prin mai multe mijloace de acțiune.
Numirea în funcții de
conducere la nivelul M.E.N. a unor persoane slab pregătite decredibilizează
instituția. Acestea nu cunosc în detaliu aspectele specifice ale învățământului
iar deciziile pe care le iau sunt contradictorii.
Schimbările inutile ale
legislației, doar pentru a arăta publicului larg cât de mult se lucrează în
interesul învățământului, nu fac decât să încurce lucrurile.
Numirile pe diferite funcții
de director sau inspector a devenit o chestiune strict politică cu efecte
devastatoare pentru managementul școlilor.
Schimbarea partidelor aflate
la putere conduce la o lipsă de continuitate în sistem și provoacă animozitate.
„Mafie = grup de persoane
legate între ele prin preocupări comune, care-și apără cu orice preț interesele
meschine.” (Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010)
Mafiile din învățământ
există și lucrează din greu: să-și satisfacă interesele pecuniare, să-și
mângâie orgoliile printr-un fals prestigiu și să devină factori de putere prin
accesarea unor funcții. Și apoi, când există aproape 340.000 de profesori, nu-i
așa că poți să găsești și mafii?
Grupul mafiilor universitare
Dacă vă plimbați prin
anumite universități veți avea ocazia să întâlniți castele familiilor
universitare. De exemplu: Căstescu Ion (soț, decan, prof. univ. dr.), Căstescu
Ioana (soție, secretar științific, prof. univ. dr.), Căstescu Ionel (fiu, conf.
univ. dr.), Căstescu Ionica (fiică, conf. univ. dr.), Căstescu Ionică (nepot, lector
univ. dr.), Căstescu Ionela (nepoată, lector univ. dr.) etc.
Fabricile de specialiști la
comandă (că altele nu mai avem) care transformă maiștri în ingineri, învățători
în profesori, polițiști în avocați sau muncitori în experți administrativi au
mare căutare în sistemul bugetar.
Fabricile de diplome pentru
specializări inutile sunt binevenite celor cu dare de mână și orgoliu
nemăsurat.
Trăim într-o lume plină de
amenințări nonconvenționale sau atipice și, de aceea, au apărut doctorii,
experți în securitate și siguranță națională, care să ne apere de provocările
pensiilor speciale și nesimțite.
Grupul mafiilor
preuniversitare
Dacă ești profesor și-ți dorești
o funcție, cel mai ușor este să te înscrii la un partid aflat la putere care te
va numi director sau inspector, după măsura orgoliului și portofelului
personal. Apoi, vei poza în mare expert în management educațional, așteptând să-ți
apară articole favorabile în presa prietenă care să-ți sporească prestigiul
profesional.
Profesorii slab pregătiți,
care nu pot ocupa un post printr-un concurs, pot apela la ajutor calificat dacă
au carnetul de partid potrivit și banii necesari.
Există și profesori
merituoși, plini de adeverințe, proiecte inutile și activități educativ-reverențioase
de partid, care sunt răsplătiții cu gradații de merit.
E de la sine înțeles că
profesorii trebuie perfecționați, așa încât periodic sunt obligați să parcurgă
anumite cursuri inutile cu formatori bine plătiți în a le păpa banii și timpul.
Schimbările dese la nivel
curricular au dus la apariția fabricilor de manuale școlare și auxiliare pline
de prostii și greșeli, ideale însă pentru a forma omul de tip nou care nici nu
gândește, dar nici nu muncește.
Și pentru că elevii moderni
nu au timp pentru studiu individual, ocupați fiind cu jocurile video, își
angajează bone cu studii superioare (profesori meditatori) care să le facă
temele și să le citească lecțiile.
De remarcat sunt și castele
profesorilor de o anumită specialitate care se consideră cei mai importanți de
pe planetă. Nu-i așa că lumea nu ar putea exista fără ei?
Grupul mafiilor sindicale
Interesante organizațiile
astea sindicale care strâng bani de la membrii lor dar care nu oferă justificări
asupra modului în care au cheltuit fondurile. Și nici instituțiile financiare
nu-i întreabă nimic. Oare ce finanțează de fapt? Iar liderii de sindicat au
devenit atât de nepăsători că nici la negocierile privind „Legea salarizării”
și „Legea pensiilor” nu s-au deranjat să se prezinte. Stau bine mersi pe banii
fraierilor care se tem să-i întrebe ceva.
De parcă n-ar fi fost
suficiente toate acestea, gândiți-vă că învățământul românesc postdecembrist a
avut de-a lungul timpului și dirijori iluștri: „genunchi”, „pamblici”, „abramburici”,
„furerii”, „mărgelați” etc.
Și cum la orizont nu se
întrevede apariția unui ministru al educației în armură strălucitoare și pe un
cal alb, concluzia e tristă și apăsătoare: Ne Paște Trecutul!