Faceți căutări pe acest blog

marți, 7 februarie 2017

România complicităților


România este o țară unică: are multe probleme dar nimeni nu este vinovat de această stare de lucruri. Toți românii se consideră a fi curați ca lacrima. Și toți sunt descurcăreți nevoie mare.

România a ajuns o paragină dintr-o grădină care se pretindea a fi sfântă.

Cândva învățam să fim veșnici. Astăzi învățăm să fim trecători.

Plecăciunile cuviincioase și rugile fierbinți în duh și adevăr au fost înlocuite cu slugărniciile vinovate și trădările de credință, patrie și neam.

Cândva ne zideam unii pe alții ca să fie templele luminii trainice. Acum torționarii bolșevici, criminalii revoluției, huliganii mineriadelor și activiștii menșevici sunt făcuți președinți de onoare ai partidelor, decorați cu cele mai înalte distincții ale statului și slăviți de haznale TV. Iar oamenii care: au murit pentru patrie, au stat în pușcării pentru că s-au opus comuniștilor, au fost torturați pentru că aveau un alt crez, au fost condamnați la muncă silnică pentru delictul de a gândi, au fost victime ale abuzurilor comuniste sau mineriadelor sunt umiliți de bolșevici, menșevici și beizadelele lor.

În locul ciobănașului mioritic care stătea dârz în fața destinului au apărut indivizii neantizați, nepăsători față de propriul destin și anarhiști.

Obiceiurilor ancestrale de a ne otrăvi fântânile și de a ne da foc recoltelor pe timp de război le-am adăugat pe cele ale defrișărilor iresponsabile, vânzării pământului către străini și presărării gunoaielor în creierul munților pe timp de pace.

Pe vremurile în care bunul simț domnea în țară rufele murdare se spălau în familie. Acum zoaiele sunt duse peste tot în lume ca trofee ale nesimțirii și prostului gust. Suntem priviți de toată lumea dar nu ne simțim.

Învățătorii și învățăceii își știau rostul lor. Educatorii erau respectați și li se arăta recunoștință. Astăzi li se urează să crească cât mai multe urzici pe mormânt.

Durerea semenului nostru era și durerea noastră. Acum durerea semenului nostru este bucuria noastră. Ne bucurăm tâmpește când un destin se frânge. Nu mai urlă sufletul în noi când vedem neghiobia, grosolănia și mârlănia.

Și vremea tot trece și nu se mai oprește. Iar rana se adâncește.

Cum să te vindeci când faci aceleași lucruri?
Cum să te vindeci când nu te lași de răutăți?

Privește-te în oglindă să vezi cine ești!

Omul mărunt crede că prin fățărnicie își poate rezolva destinul. Și-și pleacă capul zi de zi, purtându-și peșcheșul în buzunarele mari ale nevredniciei. Și-aruncă în stânga și-n dreapta cu bănuți ca să-și mascheze neputința și mediocritatea. Cumpără tot ce poate ca să ajungă cât mai sus în societate dar își lasă bucățele de suflet peste tot pe unde pribegește. Nu mai știe ce caută dar i se pare tot timpul că a găsit ceva. Omul mărunt e schimbător ca vântul și nu te poți baza pe el.

Și turnătorul își face apariția pe scena socială. El e pârâciosul de serviciu care cocoșat de propria neputință îi vrea distruși pe toți. E ca acidul care dizolvă tot și la final se dizolvă pe sine însuși.

Dar nimeni nu-l întrece pe trădător. Nimic nu-i mai plăcut pentru el decât să-și vândă familia, prietenii și neamul. El vinde tot pe un preț de nimic. Și asta pentru că de fapt el nu dă doi bani pe propria persoană. Deci nici altcineva nu valorează nimic.

Acum, că te-ai privit în oglindă, spune-mi cine ești!

Știu ce gândești! Că tu ți-ai aranjat doar apele tale cu grupul tău.
Spune-mi: te afli într-un grup de prieteni, o gașcă sau o mafie? Nu știi și ești confuz?
Vezi, din cauza micii tale confuzii a ajuns țara unde a ajuns!

Dar, de-a mai rămas un pic de onoare și demnitate în tine, ridică-te și mergi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu