Evenimente dramatice au loc în România. Și multe dintre ele au legătură cu trecutul acestei țări. Un trecut tragic și dureros care modelează mentalul multor români și în ziua de azi.
Naționalizările forțate și colectivizarea
din anii 1940-1960 i-au deposedat pe mulți români de bunurile pe care le aveau.
Totul a trecut în posesia statului.
Și uite așa românii se simțeau obligați să
fure: cei care n-au avut nimic aveau șansa să capete ceva iar cei care
avuseseră doreau să mai recupereze din ceea ce statul le luase cu japca.
Nu conta unde lucra românul, important era
să ia ceva la sfârșitul programului.
Uite așa, pentru că toți lucrau la stat și totul aparținea tuturor. Cu o
singură mențiune: în armată nu se fura, se completa.
Intelectualii au fost vizați și ei de
bolșevici: omorâți, torturați, închiși în lagăre de reeducare, duși la canal,
deportați, puși să efectueze muncă silnică și considerați elemente declasate
care au educat în spirit decadent poporul muncitor.
În locul lor au apărut proletcultiștii și
propagandiștii care au căpătat peste noapte titluri academice și poziții în
școlile românești. Analfabeții titrați (numiți rachetiști din cauza vitezei cu
care își terminau studiile universitare în câteva luni) educau poporul prin
sloganuri și lozinci.
Exista și o clasificare socialistă a
poporului: mai întâi era clasa muncitoare, apoi țăranii și cei din urmă
intelectualitatea. Ordine care era repetată periodic în cuvântările
tovarășilor, ca să se știe cine este mai important și cine este mai puțin
important.
Școala românească nu avea nevoie de
„oameni care gândesc” ci doar de „oameni care muncesc”. Așa a fost creat un
sistem de învățământ care să scoată proletari pe bandă rulantă. Se dădeau
examene de treapta I, treapta a II-a, bacalaureat și admitere la facultate. Dar
nu pentru că se dorea o selecție a valorilor ci, pentru că era nevoie de cât
mai mulți „oamenii ai muncii”.
Deficitul de cadre cu pregătire medie și
superioară care s-a creat în timp se face simțit și în ziua de astăzi.
Și uite așa, cultivarea hoției și prostiei
au devenit valori socialiste obligatorii de însușit de tot poporul.
La revoluție lozincile: „Noi muncim, nu
gândim!”, „Afară cu intelectualii din țară!” și „Nu ne vindem țara!” erau în
vogă.
La mineriade, propagandiștii PCR-ului (ajunși
peste noapte mari ziariști) îndemnau în ziarele neo socialiste la distrugerea
clasei intelectualilor, minerii fiind chemați în mai multe rânduri „să le bage
mințile-n cap intelectualilor”.
Ce observăm în 2017?
Exact aceleași lucruri: îndemnuri la hoție
și la cultivarea prostiei.
- Guvernul roșu instituie prin ordonanță
dreptul de a fura, înfuriind populația și izolând România de partenerii
euroatlantici.
- Organizațiile partidului roșu transmit
comunicate ferme de susținere a Guvernului, a hoției, a împărțirii discreționare
a bugetului și a folosirii acestuia după bunul plac al primarilor.
- Conducerea partidului roșu înfierează cu
mânie proletară ieșirile liderilor de bun simț din propriul partid.
- Ziariștii propagandiști (aceeași de la
revoluție și mineriade) îndeamnă la instaurarea hoției cu orice preț: „se poate
folosi și muniție de război împotriva celor care demonstrează”.
- Astroloage balșoaie explică cu glasuri
de găini răgușite cum a intrat Mercur în Uranus și din această cauză cei care
au câștigat alegerile au dreptul să fure.
- Generali burtoși și conspiraționiști
militează din perspectivă rusească pentru instaurarea hoției ca să nu se rupă
teritoriul României.
- Politicienii mafioți din alte partide
tac mâlc că le convine și lor exonerarea hoților.
- Mitinguri scremute Pro Hoție au loc în
diferite piețe care poartă numele unor criminali. Experimentul Pitești este în
cugetul și-n simțirile demonstranților roșii.
- Ministrul de externe (conservă KGB-istă
expirată) încercă să aburească partenerii euroatlantici și nereușind virează
brusc spre „lumina de la răsărit”.
- Ambasadorul Rusiei se bagă și el în
seamă prin instigări la furt. „Hoția nu este un delict așa de mare” ne
transmite din puțul gândirii sale profunde „excelența sa”.
După cum se poate remarca, în societatea
românească lipsa valorilor și a bunului simț este evidentă.
Numai așa se explică de ce poporul votează
criminali, mafioți, tâlhari și corupți în funcții de conducere.
Educația rămâne cenușăreasa societății
românești iar acest lucru are efecte tragice asupra poporului român.