Prea Sfințiții și Înalt Prea Sfințiții
Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au chibzuit, au cântărit, au măsurat, au
comparat, au analizat și, în final, au decis că e cazul să înceapă o nouă
Cruciadă în Grădina Românească a Maicii Domnului.
Răul trebuia neapărat identificat,
etichetat, pus în borcan, așezat frumos pe raft și arătat poporului bine
credincios spre luare aminte, învățătură și înfierare creștinească.
Sinodalii, în general, nu prea au de spus
multe cuvinte tălpii țării, pentru că poporul credincios e obedient și nu-i
treaba lui să gândească, ci să execute. Atunci când o fac, ierarhii adresează
epistole credincioșilor scrise într-un limbaj de lemn bisericesc, cu multe
citate din Sfinții Părinți însăilate cu perle ale gândirii proprii teologice.
După ce preoții citesc aceste mesaje duhovnicești venite din raiurile
episcopale, bine credincioșii rămân cu gura căscată, de atâta filosofie
creștină, ore în șir, nemaiștiind dacă să meargă acasă sau la dentist, amețiți
fiind de asemenea cuvântări de învățătură. Iar dacă un credincios e perseverent
și prin întrebările lui duhovnicești deranjează pacea minții călugărești a
episcopului, un răspuns scurt și tăios apare din barba lungă a ierarhului: „Tu
să iei aminte la păcatele tale, lasă teologia pe seama celor înduhovniciți!”
Dar de ce au început iubiții noștri ierarhi,
așa subit, o Cruciadă?
Nu se apropie nici Sfintele Paști și nici
Nașterea Domnului, prilejuri bisericești de luptă divină cu propriile păcate!
La Cruciade și călcat în străchini,
ierarhii se pricep de minune și nici nu se sinchisesc că smintesc poporul. Iar,
istoria bisericească e plină de Cruciade, unele mai rușinoase decât altele.
Iată doar două exemple elocvente din
istoria glorioasă a Cruciadelor Urii. E frumos să susții că toți sunt egali în
fața lui Hristos, dar să ai o etnie pe care să o consideri inferioară și a
cărei membri să-i folosești drept sclavi mânăstirești, nu e nici în spiritul și
nici în litera Evangheliei. Și tot frumos e să susții că bărbatul și femeia
sunt egali, dar să consideri bărbatul mai egal decât femeia, pentru că Eva a
fost zămislită din coasta lui Adam e destul de ciudat.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici
în vremurile comuniste. Cruciada Împotriva Dușmanilor Poporului, din afară sau
din interior, a fost o reușită pentru că Oastea Domnului, formată fiind din prelați
securiști și turnători ai fostei Securități, a dus o luptă vecină cu moartea
împotriva unor semeni de-ai lor. Păi când ți-ai vândut aproapele, ce dragoste
creștină mai poți să ai în tine? Când l-ai vândut pe Hristos din sufletul
fiecărui om turnat la Securitate, mai poți să te numești apostol al Domnului?
Mărturiile mincinoase și duplicitatea au devenit modul de viață râvnit de
sinodali.
Ai spune că Revoluția a
adus vreo modificare. Nicidecum, pentru că modernitatea ideologică a cuprins și
mințile ierarhilor care au început Cruciada Inițierilor. Așa au ajuns să fie
luminați și masonic de la Apus, și dughinist de la Răsărit. Că a sluji și lui
Dumnezeu, și lui Mamona e la modă acum.
Și pentru că inițierile
și-au spus cuvântul, ierarhii s-au mai apucat de un război: Cruciada Dogmatică.
Momentul Sfântului Sinod din Creta (mai mult sau mai puțin tâlhăresc) când
ierarhii români au semnat pentru vânzarea credinței drept măritoare creștine
este încă viu în inimile credincioșilor. Apostazia a fost lăudată cu surle și
trâmbițe, dar n-a putut fi justificată în vreun fel de ierarhii care lăsau să
se înțeleagă că Cineva i-a presat să semneze documentele trădării.
Ehei, și dacă tot s-au apucat de
modificări dogmatice însemnă că au puteri nemărginite și pot face cam tot ce le
trece prin cap. Că nu e ușor să fii infailibil. Și așa ne-am trezit în plină
Cruciadă Pro Simonie care s-a generalizat în sânul Bisericii prin zecile de preoți
hirotoniți pe pile și bani. Și iată cum, un păcat capital, a devenit un lucru
banal și râvnit de candidații la preoție. Au uitat ierarhii că traficul cu
bunurile spirituale și sfinte se pedepsește cu excomunicarea și/ sau
caterisirea? Probabil că da, din moment ce întrebați fiind de ce dau Harul pe
bani răspund șuierând satanic: „Pe bani sau nu Harul tot se transmite!”. Se
transmite el Harul dacă se transmite, dar de lucrat, lucrează unde, când și cum
vrea Hristos! Iar că nu mai lucrează se vede după roadele (faptele) preoților
și credincioșilor care își aleg și votează conducători: criminali, torționari,
tâlhari, corupți, manipulatori, incompetenți etc. Și uite așa, tot poporul e
frământat și țara se duce de râpă, șmecheriei nerușinate a episcopilor Dumnezeu
răspunzându-le cu aceeași măsură. Iar dacă Harul nu mai lucrează, Biserica nu
mai este Vie și rămâi doar cu Catedralele Neamului Prost.
Umilii prelați, credincioși mari fiind, îi
urmează îndeaproape lui Hristos și nu vor să-i piardă urma. Vor să fie ca El în
toate cele. De aceea au început Cruciada Îmbogățirii: cu fraude din fondurile
europene, cu evaziuni fiscale și cu opulență stridentă. Toate acestea reușesc
să scoată ochii credincioșilor care de-abia își duc zilele. Cum reușesc de
minune ierarhii iubitori de arginți să fie următori ai lui Hristos? Cu mare „sărăcie,
modestie și perseverență”.
Și votul castității călugărești a fost dat
uitării. Cruciadele Sexuale ale ierarhilor au fost acoperite de tăcerea grea și
rușinoasă a membrilor Sfântului Sinod. Altele au explodat în fața ierarhilor și
a poporului uimit. Așa încât, frăția ierarhicească a cedat la un moment dat
când un episcop a fost înfierat și caterisit (mai mult sau mai puțin – că
pedepsele sunt și nu prea înscrise administrativ-bisericesc).
Iar când un club a luat foc și câteva zeci
de oameni au murit, ierarhii s-au gândit că e un prilej favorabil de a începe
Cruciada Rockerilor. În loc să se roage pentru odihna sufletească a adormiților
întru cele veșnice, așa cum le stă bine unor fețe bisericești, unii ierarhi au
găsit de cuviință să înfiereze victimele considerându-i sataniști. Oare
bisericile și seminariile teologice care au ars de-a lungul timpului, erau și
ele temple ale diavolului?
Cum ar fi putut oare ierarhii, în secolul
științei, să nu înceapă Cruciada Ignoranței? Prin declarațiile deplasate
referitoare la tratamente medicale și utilizarea diverselor tehnologii, unii
ierarhi ne-au demonstrat că obscurantismul le bântuie mințile neobișnuite cu
exercițiul gândirii critice și al discernământului.
Și parcă n-ar fi fost de ajuns toate
acestea, ierarhii s-au gândit să mai comită și altele în numele Domnului, dar
nu în mod direct ci, prin interpuși. Că unele fapte sunt de-a dreptul rușinoase
și nu-i bine să te vadă poporul murdar pe mâni. De aceea e bine să te folosești
de credincioși pe care să-i binecuvântezi cu misiuni bisericești în interesul
propriu. Așa se poate răspândi ura și dezbinarea în societate mai bine, fără să
fii direct răspunzător de abjecțiile credincioșilor. Iar când lucrurile o iau
razna de tot și nu mai pot fi controlate, Cruciada Interpușilor te poate salva,
căci tu ierarh fiind poți spune că „nici usturoi n-ai mâncat și nici gura nu-ți
pute”.
Și totuși, de ce au început iubiții noștri
ierarhi, așa subit, o nouă Cruciadă?
Mesajele disperate venind din partea Mai
Marilor Conducători Corupți ai Țării au lovit direct în inima duhovnicească a
intereselor pecuniare bisericești. Ca atare, măsuri intempestive de înfierare a
răului care să astupe problemele infracțional-duhovnicești ale politicienilor
erau necesare.
Lucrurile își au logica lor
politico-duhovnicească dacă ne amintim că, Întâiul Stătător al Bisericii
Ortodoxe Române i-a conferitul Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” unui Înalt
Infractor pe care l-a și lăudat în fața poporului, dar pe care l-a și hirotonit
simbolic, cântându-i „Vrednic este!”. „Să nu furi!” devenind, astfel, o poruncă
opțională în viziunea patriarhului.
Nu-i așa, ce nu fac membrii Sfântului
Sinod când e vorba de o campanie de P.R. în favoarea Mai Marilor Conducători Corupți
ai Țării? Iar finanțarea generoasă a acestei campanii se desfășoară, ca de
obicei, pe banii poporului cel fraier și plătitor de taxe, și nu al poporului
drept credincios și mult asistat social.
Desigur, ca să atragi atenția poporului
drept măritor ai nevoie de o temă majoră pe care să o înțeleagă, cât de cât,
marea masă de credincioși. După o analiză duhovnicească foarte detaliată,
ierarhii au conchis, în înțelepciunea lor dar fără revărsări divine, că o
Cruciadă a Familiei Tradiționale ar fi cea mai potrivită pentru a abate atenția
întregii românități de la problemele reale ale țării cauzate de politicienii
corupți.
Inspirați fiind, în alegerea lor, de către
duhul urât mirositor al Mai Marilor Conducători Corupți ai Țării, ierarhii au
decis că „întotdeauna răul vine din exterior și, niciodată, din interior”. Și,
ca să fim mai preciși, răul vine din Occident, pe care, nu-i așa, „Noi nu-l
putem accepta!”
Credința transmisă pe cale orală prin
lozinci de felul:
„Noi suntem români, voi sunteți străini!”
„Noi suntem drept credincioși, voi sunteți
păgâni!”
„Noi suntem mândri că… !”
A umplut mințile, inimile și buzele
credincioșilor înflăcărați de atâta Luptă Sfântă. Această înflăcărare provine
din sentimentul de superioritate al unui credincios care este deținător al
Adevărului Absolut pe care nimeni nu trebuie să-l conteste. Iar dacă deține
Adevărul Absolut, credinciosul mai poate admite că greșește?
Lupta Sfântă a fost des folosită în
bătăliile electorale de-a lungul timpului în România. Și asta pentru că
Biserica urmează Statul în deciziile politice. O tradiție păguboasă datând de
pe vremea împăratului Constantin cel Mare care și-a subordonat Biserica pentru
a controla supușii.
Teologia Urii, copilul nelegitim al lipsei
de iubire, trebuia folosită din nou ca sabie cu două tăișuri și fără mâner
împotriva noilor dușmani închipuiți care au zdruncinat dreapta credință.
După luni de dezbateri publice teologico-familiste,
analizând tradiția iudeo-creștină și istoria bisericească plină de „Familii
Tradiționale” incestuoase și poligame, ierarhii au concluzionat că trebuie
să-și direcționeze Sfânta Ură împotriva unor minorități sexuale. Marea Cruciadă,
oarbă și fără discernământ, a făcut și victime colaterale când cohortele urii
au decis că NU sunt „Familii Tradiționale”: familiile fără copii, familiile
monoparentale, familiile cu copii adoptați, familiile cu părinți recăsătoriți,
familiile cu copii zămisliți cu ajutor medical și familiile cu părinți de
confesiuni diferite.
După așa concluzii duhovnicești ieșite din
iadul prostiei omenești-ierarhicești, patru întrebări apar pentru membrii
Sfântului Sinod:
1. Oare ierarhii au toate oglinzile sparte
sau e penurie de oglinzi printre sinodali de „nu-și văd bârna din ochi, dar văd
paiul din ochiul altora”?
2. Se cade ca ierarhii să vorbească despre
„Familia Tradițională” călugări fiind și, deci, necăsătoriți? Ce exemplu
personal dau ei?
3. Iisus Hristos și Fecioara Maria pot fi
considerați ca formând o „Familie Tradițională”?
4. Pământul este plin de sângele eroilor
care și-au dat viața pentru libertatea Țării Românești. Își mai aduc aminte
ierarhii de ce au apărut nume ca: Aioanei, Avasilicăi, Apetrei, Aparaschivei,
Afloricăi etc.? Pentru că acei copii, rămași fără tații care s-au jertfit
pentru patrie, au fost crescuți doar de mamele lor și, DA, formau „Familii
Tradiționale ale Sfântului Neam Românesc”.
Iar pentru noi, talpa țării, patru
întrebări apar:
1. Când marea majoritate a ierarhilor nu
mai respectă Canoanele Bisericești ce-i de făcut?
2. De ce „divide et impera” reprezintă
strategia de lucru așa-zis creștină a Sfântului Sinod?
3. Fiindcă dușmani imaginari sunt tot mai
greu de găsit, ierarhii vor începe să se devoreze între ei?
4. În condițiile în care Biserica Ortodoxă
Română a deviat de la Misiunea Sfântă pe care o are mai poate fi considerată
instituție de utilitate publică, adică plătită din banii noștri?
